Romanul Baltagul de Mihail Sadoveanu
Tema și viziunea despre lume
Prin capodopera Baltagul, publicată în 1930, Mihail Sadoveanu realizează o reinterpretare a mitului mioritic, având ca sursă de inspirație versul-motto „Stăpâne, stăpâne, / Mai cheamă ș-un câne”. Romanul, scris în doar 17 zile, surprinde într-o formă complexă și artistică viața satului românesc, tradițiile și credințele acestuia, dar și conflictul dintre lumea veche și modernitatea aflată în expansiune.
1. Încadrare
este un roman tradițional prin felul în care devine expresia vieții rurale, a universului satului românesc și a specificului personajelor. Țăranul este, după cum mărturisea autorul, „principalul meu erou”, fiind surprins aici într-o ipostază idilică, diferită de cea moralizatoare a lui Slavici sau de imaginea mai dură din opera lui Rebreanu ori Preda. Romanul valorifică în mod natural tradiții românești precum oieritul, torsul, ritualurile de sărbători, nunta, botezul sau înmormântarea, toate ancorate în credința creștină a poporului, dar și în obiceiuri precreștine, cum ar fi vizita la baba Maranda sau respectarea superstițiilor locale.
Totodată, este un roman mitic, deoarece surprinde o civilizație veche, pastorală, evocând mituri fundamentale: cel al transhumanței, reprezentat de Miorița, și cel al coborârii în Infern, amintind de mitul lui Isis și Osiris. În același timp, are o structură realistă și obiectivă: narațiunea este realizată la persoana a III-a, cu un narator omniscient și detașat, care descrie în detaliu peisajele, obiceiurile și evenimentele, ancorând acțiunea în spații reale precum Bistrița sau Vatra Dornei.
2. Tema
Tema centrală este condiția muntenilor care trăiesc la interferența dintre tradiție și modernitate, între o lume arhaică, plină de ritmuri vechi și o lume nouă, ce aduce schimbări și pericole. Din această temă generală derivă altele subordonate: iubirea, moartea, familia, inițierea și răzbunarea. Un moment semnificativ este povestea spusă de Nechifor Lipan la cumetrii, care sintetizează trăsăturile muntenilor: deși nu foarte înzestrați nativ, aceștia sunt puternici, dârzi, cu inimă bună și iubitori de viață. Un alt episod important este noaptea petrecută de Gheorghiță lângă trupul tatălui său, moment ce marchează maturizarea acestuia și are o încărcătură mitică asemănătoare coborârii în Infern.
Viziunea despre lume este profund tradițională: personajele trăiesc la granița dintre vechi și nou, iar modernizarea apare ca un pericol ce amenință ordinea străveche. Nechifor Lipan, personaj absent, este obligat să părăsească natura protectoare și să coboare în „vale”, unde destinul mioritic al morții se împlinește.
3. Elemente de structură
Titlul are o valoare simbolică, baltagul fiind în același timp unealtă de muncă, armă a crimei și instrument al dreptății, recucerit de eroină pentru a restabili echilibrul. El sugerează hotărârea, puterea și dârzenia muntenilor. Perspectiva narativă este obiectivă, cu un narator omniscient care cunoaște totul despre personaje, dar nu intervine în desfășurarea evenimentelor.
Acțiunea începe în satul Măgura Tarcăului, cu Vitoria Lipan pe prispă, torcând și gândindu-se la soțul său plecat din toamnă la Dorna, care întârzie să se întoarcă. După ce epuizează toate formele de a primi vești – de la slujbe bisericești până la vizita la vrăjitoare –, își cheamă fiul Gheorghiță acasă, își lasă fiica Minodora la mănăstire și pornește împreună cu fiul pe urmele lui Nechifor. Călătoria este o adevărată anchetă, presărată cu opriri la hanuri, cumetrii și nunți, în care Vitoria adună indicii și reconstituie traseul soțului. Descoperirea osemintelor și demascarea criminalilor în fața comunității constituie punctul culminant, urmat de pedepsirea vinovaților și întoarcerea Vitoriei acasă.
4. Statutul personajelor
Vitoria Lipan este eroina principală, o reprezentantă autentică a lumii muntenilor, caracterizată prin inteligență, tact și respect pentru tradiție. Nechifor Lipan, deși personaj absent, este centrul acțiunii și tipul munteanului stăpân al naturii, vesel și plin de viață, asemănător ciobănașului din balada Miorița.
5. Trăsături
Vitoria are un portret fizic esențializat – aproape 40 de ani, ochi căprui, păr castaniu și o frumusețe sobră ce trădează o puternică forță interioară. Portretul moral se conturează în trei ipostaze: ca țărancă este harnică, hotărâtă, pricepută și păstrătoare a rânduielilor vechi; ca soție se remarcă prin iubire și devotament total față de soț; iar ca mamă este severă și protectoare, vegheând la educația copiilor și însoțindu-și fiul într-o călătorie de maturizare.
6. Relația dintre două personaje
Relația dintre Vitoria și Nechifor este definită de dragoste, respect și devotament. Femeia nu se lasă descurajată de distanță, vreme sau pericole și străbate munții pentru a-și găsi soțul și a-l înmormânta după datina strămoșească. Legătura lor este atât de profundă încât Vitoria, chiar și după moartea acestuia, afirmă că știe cum s-au petrecut lucrurile „pentru că mi-a spus Lipan, cât am stat cu dânsul, atâtea nopți, în râpă”.