O Privire Asupra Rolului României în Relațiile Internaționale

Salutare, tineri exploratori ai istoriei! Astăzi vom călători în timp pentru a înțelege cum a evoluat România pe scena internațională, de la o zonă de conflict la un actor important în Concertul European. Vom descoperi ce a însemnat „Criza Orientală” și cum a reușit România să-și câștige independența și să-și consolideze poziția. Să începem această aventură istorică!

Contextul Extern și Intern: O Europă în Schimbare

Începând cu secolul al XVIII-lea, în Europa s-a afirmat conceptul de „Concert European„. Marile puteri de atunci (Marea Britanie, Rusia, Imperiul Habsburgic și Prusia) doreau să mențină un echilibru al puterilor pe continent.

În același timp, Imperiul Otoman se confrunta cu o perioadă de slăbiciune, cunoscută sub numele de „Criza Orientală” sau „Problema Orientală„. Această criză a început după asediul nereușit asupra Vienei din 1683.

• Secolul XVIII: Criza Orientală s-a manifestat prin războaie lungi și pierderi teritoriale ale Imperiului Otoman în favoarea Rusiei și Austriei.
• Secolele XIX-XX: Criza s-a amplificat, iar popoarele stăpânite de Imperiul Otoman au început lupta de eliberare. Rusia dorea să se extindă în Peninsula Balcanică, sub pretextul eliberării popoarelor slave și ortodoxe.

Teritorii românești disputate: Pierderi și recuperări

Până la obținerea independenței în 1878, spațiul românesc a fost un teritoriu de dispută între Marile Puteri, având consecințe negative, inclusiv pierderi teritoriale:

• 1699 (Pacea de la Karlowitz): Transilvania a intrat sub stăpânirea Imperiului Habsburgic.
• 1718 (Pacea de la Passarowitz): Banatul și Oltenia au trecut sub stăpânirea Imperiului Habsburgic.
• 1739: Oltenia a fost restituită Țării Românești.
• 1775: Bucovina a trecut sub stăpânirea Imperiului Habsburgic.
• 1812 (Pacea de la București): Moldova a pierdut Basarabia în favoarea Rusiei.

După obținerea independenței, România s-a implicat activ pe plan internațional prin încheierea de alianțe, participarea la războaie și la tratate de pace.

Acțiuni ale românilor în cadrul Crizei Orientale în prima jumătate a secolului XIX

• 1821 – Mișcarea revoluționară a lui Tudor Vladimirescu: În Țara Românească, această mișcare a urmărit înlăturarea regimului fanariot și revenirea la domnii pământeni. Tudor Vladimirescu a colaborat cu Eteria, o societate secretă care dorea eliberarea Greciei de sub turci.
• 1848 – Revoluțiile de la 1848: Aceste revoluții au avut ca scop modernizarea Principatelor Române și promovarea unor relații internaționale bazate pe egalitate. Înfrângerea revoluțiilor prin intervenția militară austro-rusă și otomană a arătat colaborarea dintre Marile Puteri pentru propriile interese.

Acțiuni ale românilor în a doua jumătate a secolului XIX și începutul secolului XX

După realizarea statului român modern prin dubla alegere a lui Alexandru Ioan Cuza (1859) și recunoașterea unirii (1861), obiectivele majore ale României în politica externă au fost:

• Obținerea independenței.
• Consolidarea independenței de stat.
• Realizarea statului național unitar român.

Războiul de Independență (1877-1878)

România era dependentă simbolic de Imperiul Otoman. O ocazie favorabilă a apărut odată cu redeschiderea Problemei Orientale în 1875, când au izbucnit răscoale și războaie în Balcani împotriva turcilor, sprijinite de Rusia.

• 4 aprilie 1877 – Convenția militară româno-rusă: Această convenție prevedea trecerea armatelor ruse pe teritoriul României spre sudul Dunării, iar Rusia se angaja să respecte și să mențină integritatea teritorială a României.
• Aprilie 1877: Rusia a atacat Imperiul Otoman; Turcia a bombardat garnizoanele românești de la Dunăre; România a ripostat și a declarat război Turciei.
• 9 mai 1877 – Declarația de independență: Ministrul de externe Mihail Kogălniceanu a citit în Parlament declarația de independență a României. Rusia a acceptat independența României, în timp ce Austro-Ungaria și Germania au avut o atitudine rezervată.
• August 1877 – ianuarie 1878: Armata română a participat la războiul împotriva Imperiului Otoman (Războiul de Independență), alături de Rusia. Bătălii importante au avut loc la sudul Dunării: Plevna, Grivița, Rahova, Vidin.
• Tratatul de Pace de la San Stefano (ianuarie-februarie 1878): A recunoscut independența României.
• Congresul de Pace de la Berlin (iunie-iulie 1878): Deoarece puterea Rusiei creștea în urma tratatului de la San Stefano, Marile Puteri au cerut un nou tratat de pace. Acesta prevedea:
  • Recunoașterea independenței României era condiționată de recunoașterea schimbului de teritorii: România ceda Rusiei sudul Basarabiei și primea în schimb Dobrogea.
  • Modificarea articolului 7 din Constituția din 1866, care prevedea că cetățenia română putea fi acordată doar celor de religie creștină.

Aderarea României la Tripla Alianță

• În 1882, s-a constituit în Europa Tripla Alianță, formată din Germania, Austro-Ungaria și Italia.
• În 1883, România a aderat în secret la Tripla Alianță pentru a se apăra de agresiunea Rusiei (alianța prevedea sprijin militar reciproc).

Războaiele Balcanice (1912-1913)

• Primul Război Balcanic (1912): Statele balcanice (sprijinite de Rusia) au înfrânt Turcia.
• Al Doilea Război Balcanic (1913): Bulgaria a declarat război foștilor aliați (Serbia, Grecia, Muntenegru). În acest context, România a intervenit la sudul Dunării și a înfrânt Bulgaria. În urma Tratatului de la București (1913), România a primit de la Bulgaria Cadrilaterul (sudul Dobrogei) și a devenit o putere în Balcani.

Participarea României la Primul Război Mondial (1916-1918)

Primul Război Mondial (1914-1918) a opus două tabere politico-militare: Puterile Centrale (Tripla Alianță) și Antanta (Tripla Înțelegere).

• August 1916: România a semnat tratatul de alianță cu Antanta pentru a-și recupera teritoriile din Austro-Ungaria.
• 14 august 1916: România a atacat Austro-Ungaria, dar a înregistrat eșecuri. La sfârșitul anului 1916, teritoriul României se reducea la nivelul Moldovei.
• 1917: România a rezistat în fața Puterilor Centrale la Mărășești, Mărăști și Oituz.
• Aprilie 1918: România a încheiat o pace separată cu Puterile Centrale din cauza ieșirii Rusiei din război.
• 10 noiembrie 1918: România a reintrat în război de partea Antantei și a câștigat.

România în politica externă în prima jumătate a secolului XX

În urma semnării tratatelor de la Conferința de la Paris din 1919-1920, granițele României Mari au fost recunoscute pe plan internațional.

Relații internaționale în perioada interbelică (1919-1939)

România s-a implicat activ în relațiile internaționale din perioada interbelică, afirmându-se ca un factor de echilibru în sud-estul Europei.

• 1919: România a devenit membră a Societății Națiunilor (o organizație mondială cu scopul de a menține pacea în lume).
• 1928: România a aderat la Pactul Briand-Kellog, care elimina războiul ca modalitate de rezolvare a neînțelegerilor dintre state.
• 1921 – Mica Înțelegere: România, Cehoslovacia și Iugoslavia au încheiat această alianță regională politico-militară, cu scopul de a se ajuta reciproc în cazul unui atac din partea Ungariei.
• 1934 – Înțelegerea Balcanică: România, Grecia, Turcia și Iugoslavia au încheiat această alianță regională, cu scopul de a se apăra față de politica revizionistă a Bulgariei.

România în Al Doilea Război Mondial

• 1940: România a pierdut o treime din teritoriu și populație:
  • 28 iunie 1940: URSS a ocupat Basarabia, Bucovina de Nord și ținutul Herței.
  • 30 august 1940: Ungaria a ocupat Transilvania de Nord-Vest.
  • 7 septembrie 1940: Bulgaria a ocupat Cadrilaterul.
• Noiembrie 1940: România a aderat la Axa Roma-Berlin-Tokyo.
• 22 iunie 1941: România (sub conducerea lui Ion Antonescu) a participat alături de Germania la atacarea URSS pentru a-și recupera teritoriile ocupate de ruși.
• 23 august 1944: România a întors armele împotriva Germaniei și s-a aliat cu Națiunile Unite (contribuind la eliberarea Transilvaniei de Nord-Vest).
• Tratatul de Pace de la Paris (1947): România a fost considerată țară învinsă și a fost obligată să plătească despăgubiri de război.

Această perioadă a fost una de mari provocări și transformări pentru România, care a reușit să-și croiască drumul pe scena internațională, de la o țară disputată la un stat independent și, mai târziu, la un membru activ al comunității europene.