O Călătorie prin Istoria Recentă a României

Salutare, tineri exploratori ai istoriei! Astăzi vom descoperi împreună o perioadă foarte importantă și plină de schimbări pentru România: anii de după al Doilea Război Mondial, când țara noastră a trecut printr-un regim comunist, apoi a luptat pentru libertate și a construit o democrație. Este o poveste despre rezistență, speranță și transformare. Haideți să începem!

Instaurarea Comunismului în România (1945-1989)

După al Doilea Război Mondial, începând cu anul 1945, în estul Europei, inclusiv în România, a fost instaurat regimul comunist. Acest regim a durat până în 1989, iar România a intrat sub dominația sovietică, făcând parte din blocul statelor comuniste.

Factorii care au dus la instaurarea comunismului:

Prezența Armatei Roșii: După 23 august 1944, când România a întors armele împotriva Germaniei, țara a fost ocupată de Armata Roșie sovietică.
Implicarea directă a URSS: Uniunea Sovietică s-a implicat direct în politica internă a României, oferind sprijin financiar Partidului Comunist.
Împărțirea Europei în sfere de influență: Prin acorduri precum Pactul de la Yalta, marile puteri (SUA și Marea Britanie) nu s-au amestecat în problemele interne ale statelor ocupate de Armata Roșie.
Frământări interne: Au existat probleme și în interiorul partidelor politice românești din perioada interbelică.
Tratatul de pace de la Paris din 1947: România a fost obligată să plătească despăgubiri de război URSS, ceea ce a dus la o dependență economică față de Uniunea Sovietică.

Etapele instaurării comunismului:

Comuniștii au preluat puterea în România treptat, prin mai multe etape:

Guvernul Constantin Sănătescu: După 23 august 1944, s-a format acest guvern, cu un singur ministru comunist: Lucrețiu Pătrășcanu.
Guvernul Nicolae Rădescu: Pe 6 decembrie, s-a format un nou guvern cu 7 miniștri comuniști, care dețineau domenii cheie precum justiția, armata, internele și administrația.
Guvernul Petru Groza: Pe 6 martie 1945, s-a format primul guvern cu toți membrii comuniști. Regele Mihai a refuzat să semneze actele emise de acest guvern (așa-numita „grevă regală”), dar a fost nevoit să accepte includerea a doi miniștri de la PNL și PNȚ.
Reforme agrare limitate și sovromuri: Comuniștii au încercat să atragă sprijinul popular prin reforme agrare (cum ar fi cea din martie 1945). De asemenea, au înființat sovromuri (întreprinderi mixte româno-sovietice), care au prădat economia țării.
Falsificarea alegerilor (1946): Partidul Comunist a câștigat alegerile prin fraudă, legitimându-și astfel guvernarea.
Interzicerea partidelor politice (1947): Comuniștii au eliminat orice formă de rezistență politică. Lideri importanți, precum Iuliu Maniu și Ion Mihalache, au fost arestați și condamnați.
Înlăturarea monarhiei (30 decembrie 1947): Regele Mihai I a fost obligat să abdice, iar România a devenit Republică Populară Română.

Consecințe:

Eliminarea tuturor forțelor politice românești.
Modificarea formei de guvernământ (din monarhie în republică).
Instituirea controlului URSS în politica internă și externă a României.

Regimul Stalinist în România (1948-1965)

Stalinismul a fost un regim comunist foarte dur, asemănător cu cel instaurat de Stalin în Uniunea Sovietică. În 1948, Partidul Comunist a fuzionat cu Partidul Social Democrat, formând Partidul Muncitoresc Român (PMR), iar Gheorghe Gheorghiu-Dej a fost ales Secretar General.

Practici politice ale stalinismului în România:

Eliminarea adversarilor politici: Dej a eliminat posibilii competitori, cum ar fi Lucrețiu Pătrășcanu, arestat în 1948 și executat în 1954.
Noua Constituție (1948): România a devenit Republică Populară Română.
Naționalizarea proprietăților (iunie 1948): Toate proprietățile private (întreprinderi, bănci, magazine, cinematografe) au fost trecute în proprietatea statului, fără despăgubiri. Asta a dus la centralizarea economiei și la industrializarea forțată.
Controlul asupra culturii: Academia Română a fost desființată, publicațiile culturale au fost interzise, limba rusă a devenit materie obligatorie în școli, iar predarea religiei a fost interzisă. Biserica Greco-Catolică a fost interzisă.
Aparatul de represiune: Pe 30 august 1948, a fost înființată poliția politică, Securitatea, iar pe 22 ianuarie 1949, Miliția. Acestea erau principalele organe de represiune.
Colectivizarea agriculturii (1949-1962): Țăranii au fost obligați să renunțe la pământurile lor, care au fost comasate în Gospodării Agricole de Stat (GAS) și Cooperative Agricole de Producție (CAP). Acest proces a fost realizat prin violență, arestări și deportări.
Planificarea centralizată: Economia era condusă prin planuri anuale și cincinale.
Aderarea la CAER (1949) și Tratatul de la Varșovia (1955): România a aderat la alianțe economice și militare cu blocul sovietic.
Invazia Ungariei (1956): România a participat alături de alte state comuniste la invazia Ungariei, pentru a înăbuși revoluția anticomunistă de acolo.
Retragerea Armatei Roșii (1958): Datorită supunerii față de Moscova, Armata Roșie s-a retras din România.
Îndepărtarea de Moscova (după 1960): Dej a început un proces de distanțare de modelul stalinist și de introducere a unui comunism de tip naționalist.
Respingerea „Planului Valev” (1964): România a respins un proiect sovietic de organizare economică a țărilor comuniste.

În 1965, Gheorghe Gheorghiu Dej a murit, iar la conducerea partidului a ajuns Nicolae Ceaușescu.

Regimul Național-Comunist în România (1965-1989)

Național-comunismul a fost o caracteristică a regimului lui Nicolae Ceaușescu, care a promovat puternic interesul național. Acest regim a avut două etape:

Etapa de liberalizare (1965-1971):

Noua Constituție (1965): A schimbat denumirea țării din Republică Populară în Republică Socialistă România (RSR) și denumirea partidului din PMR în Partid Comunist Român (PCR).
Condamnarea stalinismului lui Dej: Ceaușescu a eliberat numeroși deținuți politici, dar doar pe cei care nu reprezentau o amenințare pentru regimul său.
Deschidere spre Occident: S-au deschis granițele, au avut loc vizite în țări capitaliste și s-au difuzat producții occidentale în cinematografe.
Învățământul pe baze naționale: S-a permis studierea limbilor străine (engleza, franceza, germana) alături de limba rusă.
Politica externă independentă:
- În 1967, România a avut o poziție neutră în „Războiul de 6 zile” dintre Israel și statele arabe.
- A recunoscut RFG (Republica Federativă Germană) în 1967, fiind singurul stat din blocul comunist care a făcut asta.
- În 1968, a condamnat invazia Cehoslovaciei de către URSS și țările Tratatului de la Varșovia.
- A fost vizitată de președintele Franței, Charles de Gaulle (1968), și de președintele SUA, Richard Nixon (1969), fiind prima vizită a unui președinte american într-o țară din Europa de Est.

Etapa de revenire la practici staliniste (1971-1989):

Vizita în China și Coreea de Nord (1971): Ceaușescu a fost impresionat de spectacolele grandioase dedicate cultului personalității liderilor Mao Zedong și Kim Ir-Sen și a dorit să aplice același lucru în România.
„Teze din iulie” (1971): Ceaușescu a publicat aceste teze, prin care dorea un control mai strict asupra culturii, învățământului și mass-media, și promovarea educației marxist-leniniste. A început dezvoltarea cultului personalității conducătorului.
Abandonarea deschiderii spre Occident.
Industrializare forțată și construcții grandioase (Canalul Dunăre-Marea Neagră, Transfăgărășanul, Casa Poporului), care au costat enorm.
Funcția de președinte (1974): Ceaușescu a revizuit Constituția din 1965, introducând funcția de președinte.
Criza economică (1979): România a fost lovită de criză, iar Ceaușescu a făcut împrumuturi financiare.
Măsuri de austeritate (după 1980): Pentru a plăti datoria externă, Ceaușescu a impus populației măsuri de austeritate fără precedent: raționalizarea alimentelor, a energiei electrice și a combustibilului.
Politica de rotație a cadrelor: Schimbarea sistematică a activiștilor de partid pentru a evita crearea unor centre alternative de putere.
Controlul natalității: A impus măsuri fiscale pentru creșterea natalității și a interzis avorturile (Decretul 770/1966).
Refuzul reformelor lui Gorbaciov (1987): Ceaușescu a refuzat să aplice reformele propuse de Mihail Gorbaciov (Perestroika) în URSS.

Măsurile luate de regimul lui Ceaușescu au cauzat nemulțumiri mari în rândul populației, ducând la proteste de stradă și, în final, la căderea regimului comunist în decembrie 1989.

Disidența Anticomunistă (Rezistența Anticomunistă)

Disidența anticomunistă a reprezentat modalitatea prin care populația s-a opus abuzurilor regimului comunist și încălcării drepturilor omului.

Grupuri de luptă armată (1945): Primele forme de opunere au fost grupuri de luptă armată, cum ar fi cele din zona Făgăraș, neutralizate de Securitate până în 1962.
Rezistența țăranilor: Țăranii s-au opus colectivizării.
Intelectuali și scriitori: Numeroși intelectuali și scriitori români au acuzat regimul comunist de încălcarea drepturilor omului, cum ar fi Paul Goma, Doina Cornea, Ana Blandiana, Andrei Pleșu, Mircea Dinescu.
Greva minerilor din Valea Jiului (august 1977): Minerii au protestat, iar liderii grevei au fost arestați.
Greva muncitorilor din Brașov (15 noiembrie 1987): Muncitorii au ieșit în stradă, iar liderii au fost arestați și brutalizați.
Postul de radio Europa Liberă: Prin acest canal erau difuzate în România scrisorile de protest ale disidenților români.
„Scrisoarea celor șase” (martie 1989): Persoane din interiorul Partidului Comunist au criticat regimul lui Ceaușescu.

Construcția Democrației Postdecembriste

Regimul comunist din România s-a prăbușit în urma unor mari manifestări de stradă începute pe 16 decembrie 1989 în Timișoara, continuate în București pe 21 decembrie și în marile orașe pe 22 decembrie.

Pe 22 decembrie, soții Ceaușescu au fugit din București, au fost arestați, judecați și executați pe 25 decembrie 1989.
Puterea a fost preluată de un comitet revoluționar, Frontul Salvării Naționale (FSN), condus de Ion Iliescu.
Pe 31 decembrie, FSN a emis un decret-lege care a permis revenirea la pluripartidism și la democrație.
Au apărut vechile partide politice (PNL, PNȚ) și partide noi, iar FSN s-a transformat în partid politic.
Pe 20 mai 1990, au fost organizate alegeri libere, câștigate de FSN, iar Ion Iliescu a devenit președintele țării.
S-a revenit la proprietatea privată și au fost înființate organizații neguvernamentale (ONG-uri) care luptă pentru apărarea drepturilor și libertăților cetățenilor.
Noul regim s-a confruntat cu „mineriade”, demonstrații de stradă cu intervenția minerilor.
În 1991, a apărut o nouă Constituție (Constituția din 1991), bazată pe principii democratice: separarea puterilor în stat, pluripartidismul, garantarea drepturilor omului, egalitatea în fața legii. Aceasta a fost revizuită în 2003.
Au avut loc alegeri libere, iar președinți au fost Ion Iliescu (1990, 1992, 2000), Emil Constantinescu (1996), Traian Băsescu (2004, 2009) și Klaus Iohannis (2014).
În urma revizuirii Constituției din 2003, România a aderat la NATO în 2004 și la Uniunea Europeană în 2007.

În concluzie, România a parcurs un drum lung și dificil în secolul XX, de la un regim totalitar la o democrație. Este o poveste despre lupta pentru libertate și despre construirea unei societăți bazate pe drepturi și libertăți.

România Postbelică: De la Stalinism la Democrație